Portrete de dobrogeni-începutul sec.20: Grădina bulgarului Petrof

           ''Grădina de zarzavat a bulgarului Petrof din depărtare pare o pată de verdeaţă pe malurile nisipoase ale lacului din Agigea.

            Este toată încercuită cu adevărate râulețe limpezi, adumbrite ici colo cu câte o salcie.

            Înăuntru lângă locuința stăpânului, mai mult bordei decât casă, roata cea mare de lemn, învârtită de

doi bivoli, ridică din zori apa și o risipește în şanțurile de udat.

            Pe la sfârșitul verii e frumoasă grădina.

           De cate ori trec podul și intru prin ea, îmi place să cutreer în lung și în lat. Ocolesc mai întâi răzoarele bine rânduite, unde cară, sapă, culeg zarzavatul muncitorii cu ziua, cei mai mulţi colonişti olteni.

           Priyesc tulpinele încărcate cu roadele ciucure: ardei galbeni, ardei stacojii, bame, fasole, mazăre, pătlăgele vinete si pătlăgele roșii, privesc vrejii întinsi pe pământ cu pepeni verzi, castraveţi, dovlecei. În dosul casei sunt lanurile de zarzavat pentru iarnă, iar în curte stă grămezi marfa ce o pregătesc pentru târg, doi bulgari îmbrăcaţi în haine de dimie casnică și papuci.

           Sunt slugile jupânului: Slave și Gospodin, plugari sadea. Deși abia stiu a ceti și scrie, totuși sunt cei mai pricepuţi la îngrijirea zarzavatului.

          Cu ei își ține Petrof grădina, eu ei pleacă toamna în Bulgaria și se întoarce primăvara înapoi.

Banii strânși în țară îi aduc cu toţii aproape neatinşi acasă, căci vin de acolo cu tot ce le trebue,

până și cu acul și ața de cârpit straele.

         La oraș nu îi ispitește nimic.

        Alaltăeri, când m'am oprit în fața lor, i-am găsit așezați pe rogojini, împletind funiile de ceapă. 

        Nu fusesem de câteva zile în grădină, dar nu știu pentru ce în ziua aia mi se păru părăsită, poate unde niciun câine nu-mi eșise în cale și în locul stăpânului, pe care îl găseam vecinic printre coloniști, era fratele cel mic, Ivanciu. Dansul ținea de obiceiu ghereta din piața orașului Constanța.

          ''- Azi am pătruns ușor pană la D-voastră, -le spusei. N'am întâlnit niciunul din dulăi. Unde sunt

de nu mă latră?"

          ,, - Ursei a turbat și de teamă, i-a împușcat paznicul pe toţi" răspunse cel mai vârstnic, Slave.

          ,, - Jupânul unde e?'

           " - La spital, în oraș.

          ,, - Ce are?"

          ,, - Rău ce are. Rău de tot.''

         ,, - Era sănătos mai deunăzi.

         ,, -  Sănătos, dar boala zăcea într'însul, de când l-a mușcat câinele.''

         ,, - L-a mușcat Ursei?"

          '' - Nu Ursei. O potae din sat, cu care ne-am pomenit într'o zi la ceartă cu ai noștri. Când a vrut jupânul să izgonească și s'a aplecat sî ridice o piatră ca s'o asvârle după ea, lighioana 'a aruncat în dosu-i și după ce i-a înfipt colții în călcâi, a luat-o la fugă înspre sat. Fugea și tot ea cheltuia.''

         '' - Am spus atunci stăpânului, zise de alături Gospodin, că trebue să fie turbată, dar și-a bătut joc de mine.''

Slave urmă:

         '' - Mă mir și eu că nu s'a temut mai mult, mai ales că în noaptea aceea visase vis urât; se dărâma casa pe chiar el." 

        ,, - $i,s'a dus la injecţii la Constanţa?''

        ,, - Ce injecţii să mai facă după două luni de zile?''

        ,, - A turbat aici?"

        '' - Nu era turbat de tot când l-am pornit. De trei zile se sculase cu dureri de cap și se tot plângea că-l supără lumina de afară. Așa că nu a eșit din casă. Ședea pe marginea patului nemâncat și nebăut. Eri dimineața l-am găsit întins deacurmezișul pe pragul ușii și cum îl priveam nedumerit ce să-i dau, mi-a cerut cu nerăbdare apă că moare de sete, dar abia a dus tinicheaua la buze, a aruncat-o înlături. Îi tremurau mâinile și picioarele și mai ales ochii îi erau înfiorători cu privirea lor neclintită, însângerată. 

          Abia atunci mi-am amintit de mușcătura câinelui și l-am pornit repede la spital cu băeții.''

         '' - Groaznic sfârșit. A murit?''

          ,, - Nu murise -spuse Gospodin - când l-am lăsat acolo. În drum ne-am luptat cu el să nu sară din

brișcă și nu s'a astâmpărat până nu i-am legat mâinile și picioarele cu frânghii.'

           ,, - Groaznic sfârșit - zisei iar.  Dacă se îngrijea dela început!"

          ,, - Dacă nu murea, bre, de turbare, murea altădată de altceva" îmi tăie cuvântul Slave.

          ,, - Și acum cine stăpânește grădina?"

          '' - E cu nenoroc peticul acesta de pământ. De 20 de ani, de când muncesc pe el, s'au perindat patru

stăpâni.

             Unul vine, altul pleacă, dar grădina tot grădină rămâne, zarzavatul tot zarzavat crește...''

Pia Alimaneștianu, Dogrogea, File Trăite, Ed. Scrisul Românesc, 1936