Portrete de dobrogeni-începutul sec.20: Arămarul din Kustenge

         << Tingiri, tăvi, lighene, ibrice, cazane mari și mici, lustruite și strălucitoare stau atârnate și rânduite pe

laviţele și la geamul arămarului din Strada Atelierelor.

         Când am trecut pragul ușei dughenii, în care abia te poţi învârti, îmi esi repede înainte stăpânul.

         Sarchissian este armean din Asia Mică, fugit când cu prigonirea creștinilor. Are sprâncenile stufoase,

dinţi laţi și eşiti, obrazul lung. E slab, grozav de slab.

         - ,,Păcat că nu aţi venit mai de dimineaţă. Am vândut chiar adineaori un lucru, pe pe care îl pusesem

la o parte pentru D-voastră.'

         - ,,Ce lucru?''

         - ,,Un lighean argintat din Cadrilater. O minune. L-a cumpărat un Inglez.''

         - ,,Cu cât?''

         - ,,Eftin. 2.500 lei"

         - ,,Atunci nu făcea de punga mea.

Începu să râdă.

         - ,, Dacă punga D-v. e goală, ce să mai zic de a lui Sarchissian? Cât credeţi că am câştigat pe el?"

         -  ,,0 mie.''

         - ,,Ași! Abia câţiva lei."

         Era intotdeauna același schimb de cuvinte între noi, aceeași luptă la tocmeală, El se văita că nu câştigă nimic, eu că-mi cerea prea scump şi oricât îmi lăsa din pret, tot mi se părea că eram păcălită.

          - ,,Am venit să caut un urcior de alamă sau de aramă.''

          - ,,Nu am.''

          - ,, Trebue să se afle aşa ceva printre vechiturile D-tale. Ia caută!''

          - ,,Nu am.''

         Dar pe când privirea îmi mergea de jur-împrejurul odăii în aflarea vasului, îmi puse deodată mâna

pe brat.

          - ,,Stai -zise el- poate găsesc și esi pe ușa din dos.

         Rămasă singură am eșit și eu în stradă să-l aştept. 

          Uliţa Atelierelor e lată și impietruită cu bolovani.

           În fața mea erau numai prăvălii de curelari și caretași, care-și țineau risipite pe drumul trecătorilor

roatele, fierăria, uneltele.

           Într`un capăt se zărea cofetăria vestitutului Rahat Bellavista și în celălt capăt, pe un morman de bostani, un turc bătrân sta de vorbă cu un bragagiu, tava cu acadele și sugiucuri în cap, doniţa intr'o mână.

          Neîncetat briștele, căruţele veneau și plecau. Aproape toate se opreau la unul din caretași, fie că li se bătea un cui sau schimba vreun arc, fie că rămâneau deshămate la atelier.

         Negustorii și băeţii alergau dela un muşteriu la altul.

         În jurul meu aveam tot prăvălii, dar mai mici. Aveam la dreapta o tarabă de zarzavaturi, la stânga o  brutărie ale cărei pâini, covrigı și cornuri calde răspândeau un miros ispititor, iar la câţiva paşi jucau

arșici doi băețași, un turc și un grec.

         Strigătele și răsetele lor umpleau toată strada.

         Spre a se putea înțelege vorbeau pe românește.

        Deodată izbucni între ei o ceartă, o luptă crâncenă, sălbatecă. Se rostogoleau pe jos, pe pietre, prin praf, când unul deasupra, când celalt, până ce tătarul își stăpâni vrășmașul proptindu-și genunchii în pieptul grecului, dinții înfipți în obrazu-i stacojiu. Peste câteva clipe își luaseră veseli jocul înainte.

Auzind glasul armeanului în fundul dughenii am trecut iar pragul

        - ,,Nu este frumos?'' zicea el.

       Așezase pe masă un vas, mai mult urnă ca urcior, deși avea un singur mâner și capac. Era într'adevăr

frumos, atât prin tiparul său antic, cât și prin alama-i învechită, albăstrie.

       - ,,Nu este urât, spusei."

      Nu voiam să-i arăt bucuria că-mi găsise ce visasem.

       - ,,Câţi bani?"

       - ,, Dac'ar fi să-l preţuesc după inimă, v'ași cere mult, mult de tot, dar findcă ţiu atât la el, nu vă cer decât 3o0 lei, cât să-mi cumpăr câteva țigări."

       - ,,Pentru ce-ți este așa de drag?"

       - ,,Pentrucă  singura amintire ce mai am de acasă. Când m'au pornit părinţii din Van, cu armata

rusă ca să mă scape din ghiarele păgânilor, mama mi l-a dat cu apă sfinţită pe drum.

      - ,,De unde ești, Domnule Sarchissian?'

      - ,,De la Erzerum. O văd încă pe mama la plecare pe o lespede, lângă poartă plângând. A rămas nuai cu tata, prea bătrână ca să-și părăsească satul, oricât de îngrozitor era măcelul dimprejur. Îmi strânsese în grabă câteva strae și ceva de mâncare. Eu am plecat copil, neştiutor că din clipa aceia voiu umbla rătăcitor prin lume, până am ajuns la Küstenge.''

       -,,$i unde al umblat?''

       - ,,Am stat în Rusia ani de zile, Când au înfrânt bolşevicii pe Denikin, am fugit cu ai lui la Constantinopol, apoi în România, pe care o lăudau toți că e o țară primitoare. Așa a fost.''

       - ,, De cei de acasă mai stil ceva?

       - ,,Nimic. Le-am scris în zadar de mai multe ori. Trebue să zacă amândoi părinţii în tărână acum.

Pustie ne-a rămas casa, pustie o să rămâie şi prăvălia asta când oiu murı...''

       - ,,N'ai pe nimeni aici?"

       - ,,Pe nimeni. De aceia mă despart de tot ce-mi este drag. De aceia vânz și urciorul. Mai mulţumit

sunt că-l știu la D-voastră, în culă, decât în mâini streine sau aruncat pe vre-un maidan.''

       Ochii i se umplură de lacrimi. Îi dădui mâna, mișcată.

       - ,,Lasă, Domnule Sarchissian. Ţi-l păstrez eu. Sa vii într'o zi la Hasiduluc să vezi ce bine îi stă pe

ciubucul vetrei din sufragerie.''

Î-am numărat 3oo lei și am plecat din dugheană cu vasul în mână, singura dată când am cumpărat ceva

arămarului din strada Atelierelor, fără să mă fi tocmit, fără să-i fi tăiat cel puţin jumătate din preţul cerut.>>

Pia Alimaneștianu, Dogrogea, File Trăite, Ed. Scrisul Românesc, 1936