Legenda întemeierii cetății Tomis

Istoria anticei cetăți a Tomisului este învăluită în legendă, iar legenda ne-o dezvăluie însuși poetul Ovidius în versurile sale.

``În elegia a IX din Cartea a III-a a Tristelor, poetul (...) leagă întemeierea cetății sale de surghiun de unul dintre multele episoade atribuite argonauților în presupusa lor rătăcire prin Marea Neagră. Eroii de pe corabia Argo au nume cu rezonanță de mit. Se spune că mulți dintre ei au participat la războiul troian.(...) Atrași de bogăția Colchidei, țara de la sudul Munților Caucaz în care se găsea lâna de aur, îndrăzneții navigatori greci au pornit s-o caute. Cinzeci dintre cei mai temerari, între care reținem pe Hercule, Castor și Pollux, Orfeu, Peleu, Nestor, Tezeu, Argos, constructorul corăbiei(...) și având în frunte pe ambițiosul, îndrăznețul și veșnicul setos de glorie, Iason, fiul lui Edin, regele Tessaliei, au plecat în aventuroasa expediție. (...)

În frumoasa țară de la poalele Caucazilor curgea râul Phasus, în apele căruia se rostogoleau, odată cu nisipul, grăunțe de aur. Era o practică a vremurilor de demult, pe acele țărmuri, ca și pe cele ale geto-dacilor din apusul Pontului Euxin, ca în albia râului să se aștearnă blănuri de oaie, în lâna cărora scurgerea apei făcea să se oprească firele de aur... Iată lâna de aur a Colchidei pe care o căutau argonauții. 

La cererea lui Iason, Aetes, regele Colchidei, îi promite acestuia prețiosul trofeu, dar i-l va da numai dacă tovarășii săi vor îndeplini mai multe munci grele. Eros, zeul iubirii, săgetând inima fiicei lui Aetes, frumoasa vrăjitoare Medeea, o face să se îndrăgostească de șiretul Iason, pe care îl va ajuta să îndeplinească toate condițiile puse de tatăl său.  Astfel, Iason pune la jug doi tauri sălbatici cu picioare de oțel și care scoteau flăcări pe pe nări; ară cu ei un loc în care seamănă colți de balaur, din care mai apoi, vor răsări uriași.(...)

Aetes, bănuitor, își dă seama că îndrăzneții argonauți nu puteau ieși învingători din toate acele încercări fără a fi ajutați, își încalcă promisiunea refuzându-le lâna de aur. Atunci, îndrăgostita Medeea(...) îl ajută pe Iason să fure lâna de aur. Prin vrăjile ei adoarme uriașul balaur pus de pază, în timp ce hoții, pregătiți, se îmbarcă pe corabie cu prețioasa pradă și fug. Alături de ei se aflau Medeea și Absyrtos, fratele ei. Pentru a scăpa de urmărirea colchilor, Argo se îndreaptă spre nord. Cu mai multe corăbii Aetes aleargă să-i prindă!

În dreptul gurilor Istrului, când urmăriții erau cât pe ce să fie prinși, vicleanul Iason se folosi din nou de iubirea fecioarei pângărite, punând-o pe Medeea la grea încercare... Orbită de iubire, Medeea își ucide fratele, pe Absyrtos, și apoi, cu sânge rece, tăindu-l, aruncă bucățile în mare. Capul nefericitului tânăr îl înfige într-un par pe care îl fixează în mal, în așa fel încât să poată fi văzut ușor de urmăritorii colchi. 

Într-adevăr, regele Aetes și-a recunoscut feciorul, s-a oprit cu oamenii lui, încetinindu-și urmărirea, a strâns corpul sfârtecat al lui Absyrtos și, de teamă ca umbra acestuia să nu rătăcească în infern, au hotărât să-l îngroape după datină. 

Aetes s-a întors în Colchida, dar pe mulți dintre corăbieri i-a lăsat pe țărmul îndepărtat să păzească mormântul odraslei sale. Și ca să rămână tuturora vie în amintire groaznica ispravă a Medeii, colchi au înălțat o movilă mare pe locul unde a fost îngropat trupul lui Absyrtos.

Acesta ar fi, după Ovidius, locul care a dat numele așezării grecești Tomis sau Tomoi - cu rădăcină din verbul temno, a tăia, a ciopârți. 

Conjunctura astfel prezentată capătă în ochii poetului valoarea unui pretext ca să explice în versuri originea numelui tipic al orașului în care se afla:

˛˛Sed vetus huic nomen, positaque antiquius urbe,

Constat ab Absyrti caede fuisse loco.

Nam rate, quae cura pugnacis facta Minervae 

Per non temptatas prima cucurrit aquas,

Impia desertum fugiens Medea parentem

Dicitur his remos applicuisse vadis.˛˛

(Tristia, III, 9, v. 5--10)

˛˛Dar locul are-un nume mai vechi decât orașul:

I-l dete (-asa se zice) Absyrt, când fu ucis.

Cind pròcleta Medöe fugi de-al său părinte, 

Pe vasul după sfatul Minervei făurit

Și care-atunci, întâul, pluti pe apa mării, 

Spre vadurile-aceste se zice c-a vâslit.˛˛

(Tristia, III, 9, v. 5--10)``

Ovidiu la Pontul Euxin, Adrian Rădulescu, Editura Sport-Turism, București, 1981

Istoria numelui cetății Tomis dincolo de mit și legendă (vezi mai mult...)