Constanța la 1900

''La Constanța vine lumea de hatârul mărei, totuși, nici orașul în sine, nu-i lipsit de originalitate. E destul numai să te încurci așa la întâmplare, prin străzile strâmte și întortocheate și dai cu ochii îndată de părțile deosebite ale locului.

Mai întâi te lovește lupta în toate, din trecut și prezent. Nicăieri nu s'ar putea vedea mai bine, încercarea de suprapunere dintre cele două lumi. Ici vezi case vechi turceşti, mai mult improvizate în paiantă, cu balcoane zidite sus și văpsite bizar cu galben, sau cu alte culori închise-colo dai de magazii vechi de piatră, cu ferestrele zăbrelite si orbite aproape de păianjiniș. De după împrejmuiri de zid ruinate pe alocuri, se văd curți virane cu grămezi de piatră trântită si cu resturi de coloane si blocuri antice.

Printre toate aceste ruini și case orientale, se ridica trufaș și tânăr, orașul cel renăscut, cu clădiri mari și sprintene, cu lumină multă şi năzuinșă nouă.

Mulțimea cânilor slobozi, cari trec în haite nesfârșite, îți aduc aminte de Constantinopol.

Dela bucătăriile populare, vine miros de seu prăjit. Prin obloanele largi, ridicate în sus, se văd cratețile de pe plite, cum aburesc de mâncări grase și sățioase, printre care domină pilaful cu căpățână de oaie.

În vremea aceasta dudue lungul drumului, de goana căruților tătăreşti ferecate, cari se încrucişează în căratul mărfurilor din port.

Dacă scapi de intortochiarea aceasta strâmtă și amestecată, dai fa străzi mai regulate, cu prăvălii moderne și lume nouă.

E luptă validă între ce a fost 'odinioară și ceea ce trebue să fie.

În mijlocul acestei prefaceri însă, din înghesul lumei și împletirea străzilor, ochiul strâmtorat, nu poate prinde decât fragmente şi amănunţimi din viață. Vederea orașului ca tot, cu trăsăturile caracterizate şi impresiunea generală a perspectivei, nu se arată întreagă, decât de pe movila Avratüktepe, dela bariera Anadalchioului.

Mă urc într'o trăsură şi spui să mă ducă pe strada Carol, la deal. De pe dreapta se'naltă fosta Primărie, în care sa instalat în urmă Oficiul poştal, o clădire frumoasă şi de gust, alcătuită dintr'un amestec curios de stiluri şi care-ți dă impresiunea unui fronton de templu maur. În vremea noastră de construcțiuni uniforme şi îngrămădite, ca nişte cozonaci crescuţi scoşi din calupuri, e o adevărată odihnă pentru sunet şi ochi, ca să mai dai şi de câte o arătare stingheră de clădire, în care îndrăzneala şi concepția architectului, să te mai scoată un moment din obsesiunea comună.

Nici într'un timp n'a fost mai putină inspirație în arta clădirilor. Casele din ziua de azi sunt de o banalitate ce te întristează. Bogații noi îşi fac casele tot după planurile zidarilor pripăşiti și nu văd că avem un început de architectură care să se impune.

Trăsura însă merge înainte.

Tot pe dreapta se ridică şcoala No. 1 de băieți şi de fete. Clădirea este aşezată şi comodă. Plantațiunile din faţă şi grădinițele directorilor dovedesc gust bun şi hărnicie din partea dascălilor.

Peste drum se înalță într'un impozant colțar hotelul Continental.

Lumea de pe drum se împestrițează de diferite costume încărcate, peste care plutesc cialmalele roşcate ale Tătarilor veniți la târg.

Accentele smuncite turceşti, s'amestecă cu şușuitul fluerat al vorbelor greceşti.

Înaintea noastră, la dreapta, împânzeşte verdele grădinei Mircea Vodă. Respir în larg, ca scăpat dintr'o cameră cu aerul închis. Mirodenia floririlor şi-a verdeței, umple tot cuprinsul. Dela cazărmi s'aud trompote şi zăngănituri de arme.

Trecem in fuga cailor pe dinaintea spitalului comunal şi pe lângă casele noui şi vesele din cartierul românesc, înaintând tot mai mult prin aer proaspăt şi prin lumină.

Colțul de vie nelucrată şi moara de vânt părăsită dela capătul orașului, par ultimele buclucuri ale altor vremuri, scoase afară şi gata să le ia timpul în spinare şi să plece cu totul în altă parte.

Movila Avratük-tepe se înalță plină si rotundă, crescută par'că din pământ.

Avratük-tepe s'ar mai numi cu drept Ponticunm, cum ii ziceau Romanii.

Sus in vârf un turmuleț geodezic, cu cupola bombată străluceşte în soare, ca o coroană scumpă  pe capul unui monarch bătrân.

Albastrul orizontului înseilat de raze şi bucurie, pune pe creştetul verde, o aureolă străvezie de premărire și sacrare.

Pe coastele movilei, șerpuesc potecute încrucişate cari duc sus.

M'am suit în goana și în câteva minute am fost pe creştet.

Ponticum domină toate împrejurimile.

Marea nesfârşită, încinge orizontul dela răsărit.

Oraşul se întinde îngust pe promontorul care întră mult în mare.

Sus suflă o boare proaspătă, care te învălue în răcoare şi-ți limpezeşte ochi ca după un spălat.

Necuprinsul cerului pare că te fură înspre el, în răcoarea și clarul care pluteşte în senin, ca într'o adulmecare de mântuire. 

Ochii, se poartă deocamdată nehotărâți peste toate. Se vede apa imensă, îngrămădirea acoperişurilor roșcate, de unde apoi dacă te întorci de partea pământului, vezi până departe în raza câmpului, cum se înşiră mulțimea movilelor scytice, care ascund poate sub ele morminte vechi, cu povești de stăpâni uitați.

După această goană nestăpânită, în care privirea şi-a extompat numai fondul tabloului, ochiul sătul şi cuminţit, caută să se oprească asupra grupelor mai hotărâte, ca să fixeze îndrumarea minţei care cercetează.

Constanța prelinsă şi ajustată, întră în mare ca un deget care indică un drum,

Priveliștea se cuprinde toată sub ochi.

Ponticum stăpâneşte zarea din tuspatru părțile.

Ovidiu trebue să fi suit des Ponticum, ca să vadă de sus galerile romane, care veneau de departe,

Și Ovidiu avea multe de așteptat cu venirea galerilor.

Azi Ponticum se pare că tot așteaptă ceva din largul mării, aşa stă el de înnălţat şi atent deasupra apelor.

Mă încerc să rătăcesc cu privirea prin oraş.

O iau rar cu ochii pe malul mării din stânga.

Cazărmile se luptă să iasă din copleşirea salcâmilor stufoşi. Prin curțile lor bătucite, se încrucişează rânduri de soldați cari fac instructie.

Până sus nu ajunge decât sunetul goarnei.

Vin apoi clădirile vămei cu Hanul călugărilor.

De acolo ochiul nu se opreşte decât la vila Şutu, care albeşte în bătaia soarelui, de pare cioplită în marmoră. Marea necuprinsă se întinde în subsuorile Constanţei, de mai s'o desfacă dela ţărm, ca să-i rămâie ei, în placul valurilor.

Ochii lasă malul şi asămue cu privirea, aria prelungită a oraşului, ca intr'o dezmerdare.

Prefectura și tribunalul, îşi scânteiază acoperişurile în bătaia soarelui.

Pe palatul regal fâlfâe falnic steagul stăpânirei.

Rotind vederile pe deasupra mulțimei de case, te împiedici de turnurile bisericei catedrale şi minaretul geamiei din apropiere, care se ridică din vale și-ți atrag privirile. Turlele acestea deosebite, par doi stăpâni împăcați ce se privesc față în față, prietenește-unul mândru de cucerirea lui, altul resemnat înaintea fatalității și trist de apusul puterii trecute.

Mai jos, departe, acolo unde Constanţa se apleacă, trupul uriaş al farului îşi înnalță cercetător capul mititel, de după casele ce vor par că să-i închidă zarea spre uscat.

Portul cu furnicarea hamalilor, cu încrucișarea trenurilor şi cu catargele vapoarelor, se schiţează șters de tot, mai mult o învălmăşeală de umbre nehotărâte, din care se disting numai liniile grele şi drepte ale digurilor.

Privirea care dibue nesigur în partea aceia, găsește în sfârșit un razim de odihnă.

Rezervoarele enorme de petrol de lângă tunel, înroșesc subsuoara Viilor.

Grădinile de pe deal, împodobesc toată mişcarea şi munca din port, ca o coroană verde gătită să încunune aspirațiunile şi strădania neamului românesc.

Ochii încântaţi se trag înnapoi, poposind un moment pe turnul elegant al clubului militar. Curățenia şi distincțiunea cu care se încrucișează diferitele alee din parcul clubului, îți dă impresiunea de grijă şi gust bun.

De aici privirile rătăcesc, fără să mai dea de un razim deosebit, oprindu-se ici şi colea ca într'o ciugulire. Pe tapşanul din stânga, de unde începe drumul Mangaliei, magaziile de cereale se întind posomorâte. Cimitirul ascuns in verdeață, se ghiceşte după drumul de salcâmi, care-l leagă de oraş, ca un vad de uşurare, pe unde se scurge prisosul vieței, Pe câmp, afară, se ivesc, ici-colo împrăştiate, acoperişuri curate şi îngrijite de case ca nişte cercetaşi ai oraşului, cari înaintează şi spionează împrejurimile.

Depozitele de petrol ale societăților străine cresc în lumina soarelui si coprind podisul de deasupra tunelului ca nişte gâlci cari au năpădit ceafa cuiva.

Locuințele mahomedanilor pipernicite şi murdare, își roșesc tigla de pe acoperişuri ca nişte spete solzoase de peşti uscati.

Biserica evanghelică modestă şi demnă s'arată  imbujorată din stufişurile verzi ale copacilor dinprejur.

Ochii scapă un moment la drum bătut in lungul străzii Carol şi-o iau razna la vale ca printr'un făgaş, care taie promotoriul Constanţei dela un capăt la altul,

Mă opresc la Poştă s'o mai văd încă odată, aşa sprintenă şi frumoasă, cum se îmbracă în lumina soarelui ca un templu maur..

Privirile însă s'afundă în depărtarea străzei, până nu mai pot alege nimic, din îngrămădirea clădirilor înecate de lumină şi atunci se'ntorc înapoi pe drumul bătut. In goana revenirei, trec iute pe dinaintea şcoalei cu grădinile şi plantațiuni bogate, las în urmă hotelul Continental şi intru cu ochii în grădina publică.

Rătăcesc prin alee, mă opresc pe la chioşcuri şi întâlnesc copii și slugi. Verdeaţa şi mirodenia florilor, imi dau aripi de sănătate.

Mă trag din grădină peste coama copacilor şi ies iarăşi în drumul care înaintează prăfuit până sub movilă, ca să treacă apoi înainte la Anadolchioi.

Constanţa aprinsă de soare, ca într'o vaporare de flacări mistice, îşi amestecă viața și clădirile în aceiaşi fierbere şi prefacere tainică, din care s'alege triumfătoare lumea nouă, ca o biruinţă a prezentului, asupra- trecutului care moare.

Multumit de priveliştea înconjurătoare, de viaţa care tresaltă de pretutindeni, m'am întors cu ochii

în răcoarea apelor care încing orizontul. Marea liniştită își desfăşura măret oglinda până în depărtări, unde culoarea se închide şi ajunge albastră verzue ca o fâşie de întuneric, care leagă zarea apei, de lumina cerului.''

Ioan Adam, Constanța Pitorească și împrejurimile ei, Ed. Minerva, 1908, Lucrare premiată de Academia Română